top of page

Ce se întâmplă dacă pui cutia automată în Park în timpul mersului – VIDEO


Cei care au mașini cu cutii automate știu că selectorul cutiei de viteze trebuie să fie în poziția Park la oprirea motorului. Totuși, nu toți știu ce reprezintă funcția Park și ce se întâmplă dacă pui cutia automată în Park în timpul mersului.

Cu toții ne-am obișnuit să punem selectorul cutiei de viteze automate în poziția Park în momentul în care terminăm călătoria. În caz contrar, mașinile mai noi „se vor plânge” cu un mesaj de eroare. Mai mult, la pornirea motorului, acesta va refuza să pornească dacă selectorul nu este în poziția Park.

Totuși, cât este de bine să folosim funcția Park ca metodă principală de imobilizare a mașinii? Aici părerile sunt unanime, iar explicația este cât se poate de edificatoare. În plus, sistemul constructiv al cutiilor automate face ca activarea funcției Park în timpul mersului să nu fie recomandată. Cele mai multe cutii moderne au sisteme de siguranță care previn acest lucru, dar nu este obligatoriu.

Ce se întâmplă dacă pui cutia automată în Park în timpul mersului? Depinde de mașină

Funcția Park a cutiilor de viteze automate este una mecanică, chiar dacă selectorul cutiei este unul fizic sau electronic. Mai exact, un „pinten” metalic intră în canelurile arborelui final, blocând rotirea acestuia. Acest pinten nu este indestructibil, după cum nici canelurile arborelui final nu sunt. Chiar dacă în mod normal pot susține imobilizarea mașinii pe teren drept, în pantă forțele s-ar putea să pună o presiune nedorită asupra cutiei de viteze. De aceea recomandare specialiștilor este ca mașina să fie imobilizată cu frâna de parcare.

După cum au demonstrat mai mulți vloggeri, modelele recente de mașini nu permit activarea funcției Park la viteze mari. Este de înțeles, dacă pintenul metalic ar bloca arborele final al transmisiei la viteze mari, rezultatul ar putea fi catastrofic, mergând până la spargerea cutiei de viteze. Totuși, asta nu înseamnă că modul Park nu poate fi acționat la viteze mici – 3-5 km/h. În plus, la unele modele, funcția Park nu are o protecție eficientă. Cel mai bine nu încercă să faci asta.


Cei care au pus cutia în Park în timp ce mașina încă se mișcă, știu că manevra se soldează cu un șoc, ca și când mașina ar fi lovit o bordură. Ca orice șoc, cu siguranță că nu va face bine cutiei de viteze dacă este repetat.

În ce situații nu se recomandă să pui cutia automată în Park?

Sunt și situații când selectarea funcției Park nu este recomandată, chiar și când mașina este parcată. Un exemplu este obiceiul parizienilor, care-și fac loc să parcheze împingând celelalte mașini oprite la trotuar. O mașină cu cutia automată în Park va avea cu siguranță de suferit într-o astfel de situație, care la noi pare de neconceput.

De asemenea, dacă mașina este lovită din față sau din spate cât timp este oprită cu cutia în Park, pintenul, arborele transmisiei sau carcasa cutiei pot suferi distrugeri iremediabile.

Nu doar funcția Park este o nebuloasă pentru mulți șoferi, ci și modul Neutral, în care mașina rămâne pe liber. Pentru începători, nu strică să înțeleagă ce înseamnă literele PRND inscripționate în zona selectorului cutiei de viteze automate.

0 views0 comments

Related Posts

See All

Comments


No tags yet.
bottom of page